Dermatita atopică la copii
Dermatita atopică este o afecțiune inflamatorie a pielii care afectează mulți oameni. Această boală poate apărea atât la copii, cât și la adulți și se manifestă cu precădere în țările dezvoltate. Împreună cu dermatita de contact și dermatita seboreică, dermatita atopica este una dintre cele mai comune afecțiuni inflamatorii ale pielii.
Dermatita atopică poate fi cunoscută și sub numele de eczema și este cea mai frecventa boala cronica de piele din perioada copilăriei. În peste 50% dintre cazuri, dermatita atopică apare în primul an de viață, iar până la vârsta de 5 ani, peste 85% dintre copii sunt afectați. Cu toate acestea, există tratamente care pot ajuta la ameliorarea simptomelor.
Simptomatologia variază în funcție de vârsta la care apare boala. La copiii cu vârste între 0-2 ani, dermatita atopica se manifestă prin apariția unor pete roșii cu vezicule ce contin lichid, care provoacă mâncărime și iritații ale pielii. Localizarea dermatitei atopice la copiii cu vârsta până în doi ani este cu precădere la nivelul scalpului, obrajilor, fruntii și în spatele urechilor, dar poate apărea și pe membre, în zona cotului și a genunchilor, mai rar pe trunchi.
La copiii cu vârste între 2-12 ani, dermatita atopica poate fi o continuare a dermatitei infantile și se manifestă prin uscarea, îngroșarea, descuamarea și fisurarea pielii, cu hiperpigmentarea leziunilor. Mâncărimea este persistentă, cronica, iar zonele cele mai expuse sunt fata, în special pleoapele și zona ochilor, gâtul, coatele, genunchii și gleznele.
Cauzele dermatitei atopice
Acestea sunt variate și depind de mulți factori de risc. O cauză importantă este gena, conform studiilor, factorul ereditar joacă un rol predominant în declanșarea dermatitei atopice la copii, astfel că dacă parinții copilului au alergii, există un risc de 80% ca și copilul să dezvolte eczema atopică.
Pe lângă factorul genetic, și factorii de mediu precum poluarea ridicată, fumatul, praful, mucegaiul, polenul sau părul animalelor de companie, pot declanșa dermatita atopică la copii. Unele alimente pot fi și ele un factor declanșator, la fel și spălarea excesivă a pielii cu produse neadecvate sau apă fierbinte. Materialele textile din care sunt produse hainele bebelușilor pot, de asemenea, să contribuie la apariția dermatitei atopice. Este recomandat bumbacul și evitarea lânelor și a materialelor sintetice.
Diagnosticul dermatitei atopice la copii se pune de către medicul dermatolog pe baza istoricului familial și în urma analizei leziunilor cutanate. Nu sunt necesare analize de sânge, însă medicul alergolog poate recomanda teste specifice pentru a depista anumiți alergeni, astfel încât să poată exclude alte diagnostice.
Complicațiile dermatitei atopice și cum pot acestea să afecteze pielea și sănătatea generală a copiilor.
Dermatita atopica netratată poate duce la apariția unor infecții fungice, bacteriene sau virale, precum herpesul, ca urmare a sensibilității pielii în creștere. La copii, aceasta poate declanșa rinita alergică, febra fânului și astmul bronșic, reprezentând cel mai mare risc. Studiile arată că peste 50% dintre copiii diagnosticați cu dermatita atopica ajung să dezvolte astm sau febra fânului până la vârsta de 13 ani.
Pe de altă parte, o altă complicație a dermatitei atopice este neurodermatita, o afecțiune cauzată de scărpinatul excesiv, care poate duce la ingrosarea și depigmentarea pielii. De asemenea, poate fi responsabilă pentru apariția ulterioară a dermatitei de contact.
Este important de menționat că dermatita atopica poate fi ameliorată sau chiar dispare odată cu vârsta adultă, însă în perioadele stresante fizice sau emoționale, există șanse mari să se manifeste din nou.